Proces-verbal întocmit astăzi, 07.05.2015,

la Ședința de lucru a Secțiunii de Comunicare a Documentelor și Împrumut Interbibliotecar,

care a avut loc la București, Biblioteca Națională a României

 

În deschidere, dna Camelia Boca o invită pe dna Director a Bibliotecii Naționale să ia cuvântul. Se pune problema cerințelor foarte mari ale cititorilor și imperioasa nevoie a bibliotecarului de a le satisface.

 

Prezentarea lucrărilor

Dnul Florin Proțiuc de la Departamentul Interbibliotecar Intern și Extern al Bibliotecii Naționale prezintă lucrarea "Împrumutul Internațional ca modalitate specifică de prezentare a unei biblioteci". Punerea la dispoziție a informației este lucrul cel mai important, prin folosirea tehnologiei, folosirea sistemului unic al mesageriei și folosirea personalului specializat în utilizarea tehnologiei.

Dna Rodica Mitoiu, BCU București prezintă lucrarea Problematica ILL în BCU București. Se accentuează ideea ca BCU București împrumută și publicațiile într-un singur exemplar spre deosebire de alte biblioteci unde exemplarele unice nu se împrumută.

Dna Mariana Gavril, Biblioteca Metropolitană, București prezintă lucrarea ”Prezentarea activitatii Bibliotecii Metropolitane din Bucuresti” prin care comunică audienței că, deși această bibliotecă deține peste un milion o sută de publicații, împrumutul interbibliotecar reprezintă o activitate recentă de doar un an jumătate. Se relevă faptul că este singura bibliotecă din capitală care împrumută la domiciliu și cu servicii gratuite.

În acest context dna Claudia Lungu, Biblioteca Națională, exprimă ideea eliberării unui permis unic valabil în toate bibliotecile din București. Cititorul va plăti taxele aferente fiecarei biblioteci, în momentul utilizării uneia dintre ele. Tot în ideea uniformizării, dna Ștefania Mazilu, BCU București vine cu ideea de împrumut interbibliotecar național, cât si controlul național bibliografic cu catalogare pe principii unice.

Dna Nicoleta Pistol, Universitatea Politehnică București, vine cu întrebarea adresată BCU București, dacă de-a lungul timpului s-a întâmplat să nu se mai primească înapoi exemplarul unic împrumutat. Răspuns: Deoarece BCU București este extrem de selectivă cu persoanele care împrumută, mai concret doar bibliotecile universitare și bibliotecile județene mari, cazurile sunt foarte rare. În caz de întârziere se suspendă cu fermitate împrumutul către instituția respectivă.

Dna Carmen Tudor, Biblioteca Universității din Pitești se oferă să ajute bibliotecile foarte aglomerate cu imprumuturi, dacă BU Pitești are publicatiile cerute de utilizatori. Se dezvoltă astfel ideea redirecționării împrumutului, cu scopul de a degreva marile biblioteci de o parte din volumul lor de muncă. O platformă unică de comunicare, de unde se pot lua orice informații ar fi foarte utilă, ca și folosirea Catalogului Național Partajat sau Colectiv, deci uniformizare.

Dna Claudia Lungu, Biblioteca Națională București propune unirea ABPR-ului cu ABR-ul, pentru secțiunea din toamnă. Rezultă principii unitare, in ciuda faptului că punctele de plecare sunt diferite, în funcție de tipul bibliotecii.

În încheiere, dna Camelia Boca mulțumește pentru participare și promite că problemele discutate aici se vor transfera la Conferința Națională din toamnă de la Iași, pentru a putea fi găsita cea mai bună soluție.

 

Întocmit,

Lorica Luchian

 

 


 

Noutăți