Proces-verbal al Diviziunii Biblioteci Publice a ABR

Conferinţa Naţională a ABR, Iaşi, 9-11 septembrie 2015

 

În perioada 9-11 septembrie 2015, s-a desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” Iași cea de-a XXVI-a Conferință Națională a Asociației Bibliotecarilor din România, cu tema Biblioteca și provocările epocii digitale.

 

Întrunirea Diviziunii Biblioteci Publice a avut loc în prima zi a Conferinței, după lucrările din plen. Au participat nouă persoane, reprezentante a trei biblioteci publice din țară: Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj şi Biblioteca Judeţeană Mureş. Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a fost reprezentată de o echipă formată din: Dorina Bălan, Catrina Căluian, Violeta Moraru, Andreea Iorga și Lucica Veliche.

Întrucât dna Corina Apostoleanu, preşedinte al Diviziunii Biblioteci Publice în perioada 2011-2015, nu a putut fi prezentă din motive obiective, lucrările au fost conduse de prof. dr. Mircea Regneală, preşedintele al ABR în acelaşi interval de timp, care, după cuvintele de salut adresate  participanţilor, a menţionat că în cadrul Diviziunii sunt înscrise 14 biblioteci publice şi că ar fi de dorit să fie o singură asociaţie profesională, care să reprezinte interesele bibliotecarilor din toate tipurile de biblioteci. A amintit auditoriului că rolul diviziunilor este acela de a stabili politici generale ale tipurilor de biblioteci pe care le reprezintă, în timp ce problemele de tip profesional şi cele de tehnică biblioteconomică pot fi abordate în cadrul secţiunilor asociaţiei.

Ordinea de zi anunţată a inclus: prezentarea raportului dnei Corinei Apostoleanu – preşedintele diviziunii, al cărei mandat tocmai s-a încheiat, proiectul profesional – programul de activitate pentru perioada următoare, propus de Dorina Bălan, care şi-a depus candidatura pentru mandatul următor, alegerile și prezentarea lucrărilor.

În continuare, Dorina Bălan şi-a prezentat planul de management, în care a prevăzut, printre altele: atragerea unui număr cât mai mare de bibliotecari din bibliotecile publice; crearea unui grup profesional în care să aibă loc discuţii pe teme diverse, specifice activităţii bibliotecilor publice; întâlnirea bianuală a Diviziunii, cu o temă prestabilită. Pentru componenţa biroului de conducere, propunerile au fost: Corina-Mihaela Apostoleanu – secretar și Agnes Erich, Violeta Moraru, Floricica Apostolescu – membri.

Propunerile au fost votate în unanimitate, după care s-a trecut la desfăşurarea efectivă a lucrărilor, în conformitate cu programul anunţat. Au fost prezentate următoarele proiecte de interes pentru bibliotecile publice din ţară, care au generat comentarii şi discuţii constructive:

1) Biblioteca estivală - oportunitate de petrecere a timpului liber, autor Andreea Iorga de la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi;

2) Bibliovacanța – o modalitate inedită de recreare, susţinut de Lucica Veliche, de la aceeaşi instituţie.

În final, președintele ales al Diviziunii Biblioteci publice, Dorina Bălan, şi-a exprimat speranţa într-o colaborare eficientă cu toţi membrii diviziunii, menţionând că programul de management expus poate fi îmbunătăţit şi că orice propunere în acest sens este binevenită.

Prof. dr. Mircea Regneală şi-a exprimat convingerea că o şedinţă comună a celor două asociaţii profesionale (ABR şi ANBPR) ar fi benefică şi ar conduce la rezolvarea cu mai multă eficienţă a problemelor din domeniul biblioteconomic.

 

Preşedinte al Diviziunii Biblioteci publice a ABR,

Dorina Bălan


 

Noutăți