La Colegiul Economic din Mangalia, s-au sărbătorit
97 DE ANI DE LA
UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA
În după-amiaza zilei de miercuri, 25 martie 2015, începând cu ora 16.00, la Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului Economic Mangalia, s-a desfăşurat simpozionul „97 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA”. Activitatea, organizată de Colegiul Economic, în colaborare cu Asociaţia de Balcanistică şi Slavistică din România, Complexul Cultural „Callatis” şi Asociaţia „Cultul Eroilor” Mangalia, a fost deschisă de profesor documentarist Ibolya Negoiţă, care a prezentat programul şi participanţii la eveniment.
Cercet. şt. dr. Sorin Marcel Colesniuc, şeful Muzeului „Callatis” din cadrul Complexului Cultural din Mangalia, vicepreşedinte al Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România şi vicepreşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor” Mangalia, a vorbit despre importanţa zilei de 27 martie 1918 în istoria românilor şi a prezentat momentele mai importante care au dus la unirea Basarabiei cu România, printre acestea fiind: intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, cu scopul declarat al eliberării teritoriilor locuite de români, aflate sub dominaţie străină; prăbuşirea Imperiului Ţarist; înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia; desfăşurarea, în ziua de 25 septembrie 1917, a Congresului Soldaţilor Moldoveni; constituirea Sfatului Ţării, alcătuit din 150 de deputaţi, dintre care 105 erau români; proclamarea Republicii Democrate Moldoveneşti, în decembrie 1917; proclamarea independenţei Basarabiei, la 24 ianuarie 1918 şi adoptarea Hotărârii de Unire cu România, la 27 martie 1918.
Elevii Colegiului Economic Mangalia au pregătit mai multe materiale dedicate unirii Basarabiei cu România. La activitate au fost prezenţi: prof. Simona Ciobănel, directorul instituţiei, prof. Nelida Ismail, prof. Nicoleta Nicolaescu, prof. Ghiuler Mârzali şi prof. Emil Corneliu Ninu – preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor” Mangalia.
Cu prilejul simpozionului, prof. Ibolya Negoiţă, care este şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor” Mangalia, a prezentat programul şi regulamentului concursului organizat de Asociaţa „Cultul Eroilor” Mangalia, intitulat „Eroul din familia mea”. Aflat la a treia ediţie, concursul va reuni, în acest an, participanţi atât din România, cât şi din Bulgaria. Înscrierile vor avea loc în perioada 1 – 10 mai 2015, iar premierea celor mai bune lucrări va avea loc în ziua de 20 mai 2015. Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-un volum care va fi lansat de Sf. Maria Mare (15 august).