Proces verbal,

Încheiat astăzi, 30 mai 2018, ca urmare a Sesiunii de primăvară a Secțiunii Catalogare, Clasificare, Indexare

a Asociaţiei Bibliotecarilor din România.

Întâlnirea de lucru a avut loc la Biblioteca Națională a României, Sala de conferinţe “Simion Mehedinţi”. Au participat bibliotecari de la Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București, Biblioteca Judeţeană “V. A. Urechia” Galaţi, Biblioteca Judeţeană Constanţa, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Academiei de Studii Economice, Biblioteca Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti şi Camera Deputaţilor (Biblioteca).

Tema: Importanţa uniformizării modului de lucru în prelucrarea diferitelor tipuri de resurse : ghiduri metodologice

22 mai 2018 - Au fost prezentate patru teme de mare interes pentru comunitatea bibliotecarilor care lucrează în prelucrare: standarde, CZU, alegerea formelor preferate pentru numele româneşti şi stadiul Ghidului de catalogare.

  • Doamna Nicoleta Rahme, director interimar Direcţia Funcţii Specifice de Bibliotecă Publică din Biblioteca Naţională a României a susţinut comunicarea: Informare asupra standardelor în domeniu, lucrare care a adus la cunoştinţa participanţilor modalităţile de preluare şi aprobare a unui standard, CT 229 – Biblioteconomie, Infomare, Documentare, dar şi standardele din domeniu care au fost propuse spre eliminare, urmând a fi înlocuite.
  • Doamna Victoria Frâncu - Importanţa uniformizării modului de lucru în prelucrarea documentelor – a vorbit despre importanța controlului bibliografic național și a făcut un istoric al ediţiilor CZU după care au lucrat bibliotecile universitare şi a pledat pentru achiziţionarea unor instrumente de lucru actualizate, mai precis publicarea unei noi ediții a Clasificării Zecimale Universale (CZU) în limba română, de care ar putea beneficia toate bibliotecile din România și Republica Moldova. Aceste instrumente de lucru sunt deosebit de importante pentru uniformizarea modului de lucru şi pentru regăsirea eficientă a informaţiilor.
  • Doamna Constanţa Dumitrăşconiu a prezentat Raportul privind Ghidul naţional de Catalogare : mai 2017 - mai 2018. S-a ales o formă de prezentare a documentelor pentru numele de persoană, s-au realizat formele preferate pentru Brazilia (Liliana Hudrea – Biblioteca Naţională) şi Portugalia (Constanţa Dumitrăşconiu).

Toate documentele se regăsesc pe site-ul ABR la adresa: http://www.abr.org.ro/index.php/documente/sectiuni/catalogare-clasificare-indexare şi au fost supuse dezbaterii.

  • Doamna Dorina Bălan (Biblioteca Județeană Galaţi) – Nume de persoane: Forma preferată pentru nume românești. Au fost discuţii asupra titlurilor religioase (maica..., cuvioasa...) şi titlurilor nobiliare (regină, consoartă – subcâmpuri diferite $c, pentru fiecare titlu). De asemenea, s-a pus în discuţie forma autorizată pentru persoanele care au scris înainte de a primi titlu nobiliar şi după primirea titlului (Ex.: Duda, Radu / Radu, principe al României).

23 mai 2018

  • Doamna Aurelia Mircescu (Biblioteca Naţională) – Nume de persoane: Forma preferată pentru nume spaniole - Discuţii asupra titlurilor religioase, abrevieri/termen dezvoltat pentru calificative religioase. De exemplu, OC (Ordinul Cistercian) – 200 #0 $aLuis de San Jose $c C.

Lucrarea se va definitiva şi va fi postată la adresa menţionată, spre dezbatere.

  • Doamna Georgica Meiroşu (Biblioteca Județeană Constanţa) – Nume de persoane: Forma preferată pentru nume scandinave (Danemarca, Suedia, Finlanda). De asemenea, au fost discuţii privind utilizarea titlurilor nobiliare.

De asemenea, au fost adresate întrebări privind sursele preferate de informare pentru informaţia la titlu şi pentru datele de publicare.

Doamna Constanţa Dumitrăşconiu reaminteşte faptul că materialul privind forma preferată pentru numele de persoană se adresează tuturor tipurilor de biblioteci, care includ şi biblioteci neinformatizate, iar regula pentru cataloagele tradiţionale prevede ca elementul de intrare să fie scris cu majuscule în întregime, pentru o evidenţiere mai bună în căutare, dar şi pentru intercalarea fişelor. Chiar şi în căutare sau afişare, termenul căutat apare cu majuscule.  Astfel, în tabelul cu reguli şi exemple pentru nume de persoane, în coloana Ordinea elementelor-EX., elementul de intrare trebuie menţionat cu majuscule în întregime.

În continuare, s-a stabilit ca materialele lucrate (Nume de persoane: România, Spania şi ţările scandinave) să fie trimise grupului pentru observaţii, să se adauge sursele unde pot fi găsite reguli specifice şi bibliografia.

În vederea finalizării documentului privind Numele de persoană, noi colegi s-au alăturat grupului şi şi-au asumat realizarea lucrărilor, după cum urmează:

  1. Dana Petrescu (Biblioteca Metropolitană Bucureşti) – Nume de persoane de limbă franceză
  2. Dana Petrescu (Biblioteca Metropolitană Bucureşti) – structurarea materialului referitor la Nume de familii, dinastii etc., după modelul numelor de persoane
  3. Mădălina Lefter (Biblioteca Naţională) - Nume de persoane de limbă engleză
  4. Raluca Man (Biblioteca Naţională) - Nume de persoane de limbă italiană
  5. Alice Oprea (Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”) - Nume de persoane de limbă germană
  6. Svetlana Căzănaru (Biblioteca Academiei Române) - Nume de persoane de limbă slavă (Federaţia Rusă)
  7. Raluca Bucinschi (Biblioteca Naţională) – parcurgerea şi eventuale completări la terminologia prelucrată de Mihaela Dragu (Biblioteca Academiei Române), Luminiţa Berechet (Biblioteca Academiei Române), cu contribuţia Voichiţei Dragomir (Biblioteca SNSPA)
  8. Biblioteca Județeană Galaţi şi-a asumat o listă cu termeni-calificative religioşi/-ase şi cu titluri nobiliare.

 

Doamna Constanţa Dumitrăşconiu a realizat un studiu comparativ între Anexa I a RDA şi Anexa C a Unimarc, având ca scop realizarea unei singure anexe, adăugând/completând/modificând unii termeni. Materialul a fost transmis Grupului de lucru. Se aşteaptă observaţii.

Facem apel către toţi cei care prelucrează diverse tipuri de resurse, indiferent de tipul de instituţie în care lucrează şi care sunt interesaţi de regulile de catalogare să consulte documentele realizate în cadrul secţiunii de catalogare, aflate pe site-ul ABR şi să trimită observaţiile lor în timp util, astfel ca regulile să intre cât mai curând în vigoare pentru o descriere uniformă la nivelul tuturor structurilor info-documentare.

 

Proces verbal întocmit de Aurelia Mircescu – preşedinte Secţiunea Catalogare, Clasificare, Indexare şi Constanţa Dumitrăşconiu, coordonator “Ghid naţional de catalogare şi aplicarea formatului Unimarc în bibliotecile din România”, membru al Secţiunii Catalogare, Clasificare, Indexare